ANPC

ANPC Logo
ORDIN nr. 449 din 31 mai 2022

privind unele măsuri de informare a consumatorilor cu privire la soluționarea alternativă a litigiilor

EMITENT: AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 19 iulie 2022

Având în vedere:

  • art. 7,19, 20 și art. 25 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, cu modificările ulterioare;
  • art. 1 alin. (1) și art. 66 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Referatul nr. 5.286 din 31.05.2022 întocmit de Direcția de soluționare alternativă a litigiilor,
Articolul 1

(1) Pentru a asigura accesul facil al consumatorilor la entitatea de soluționare alternativă a litigiilor din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor - procedurile SAL, în vederea soluționării alternative a reclamațiilor acestora, comercianții au obligația să afișeze placheta informativă prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Placheta prevăzută la alin. (1) va fi realizată prin grija comerciantului, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, și se afișează în câmpul vizual al consumatorului, la loc vizibil, lângă casa de marcat ori lângă orarul de funcționare, în spațiul de comercializare sau, după caz, de prestare a serviciului, inclusiv a serviciilor turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,

Horia-Miron Constantinescu

București, 31 mai 2022.

Nr. 449.